Astra Giurgiu a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), de formația Gaz Metan Mediaș, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Ligii I.
Golurile învingătorilor au fost marcate de D. Roman ’45 și Curtean ’52 din penalti, în timp ce pentru gazde a înscris Alibec, în minutul 35.
1-0: Alibec a deschis scorul cu un șut senzațional de la 30 de metri.
1-1: Tahar a centrat din partea dreaptă și Dan Roman a înscris cu o lovitură de cap de la 7 metri.
1-2: Curtean a transformat penaltiul acordat de Cristian Balaj pentru faultul în careu comis de Rus asupra lui Dan Roman.
Echipele de start:
Astra: Lung jr – Rus, Găman, Ben Youssef, Junior Morais – Takayuki, Yahaya – Spătaru, I.Roșu, Nuno Pinto – Alibec
Rezerve: Gavrilaș, Oros, Gorupec, Chițu, Sebai, Florescu, Tembo
Gaz Metan: Pleșca – Crețu, Velazques, Vișa, Buzean – Al.Munteanu, Tahar, R.Zaharia, Figliomeni – Curtean, Dan Roman
Rezerve: Greab, Muth, Szilagyi, Elton, C.Gheorghe, Llullaku, Bekoe
Astra Giurgiu și Gaz Metan se întâlnesc astăzi, de la ora 21:00, într-un meci contând pentru etapa cu numărul 28 a Ligii 1. Meciul va fi transmis de DigiSport 1 și în format LIVE SCORE pe www.prosport.ro.
Vicecampioană sezonul trecut, Astra Giurgiu nu a mai reușit să câștige niciun meci din 18 martie, atunci când giurgiuvenii învingeau Rapid, scor 2-0. De atunci, au înregistrat trei remize și două înfrângeri, ajungând pe locul 5 în campionatul intern, la egalitate de puncte cu Dinamo, Viitorul și FC Botoșani. O nouă înfrângere ar fi echivalentă cu ieșirea din zona cupelor europene, pentru care a primit licență în urma recursului.
De cealaltă parte, Gaz Metan a învins în acest retur doar Pandurii, scor 1-0. În rest, elevii lui Ion Balaur au fost învinși de patru ori și au remizat de cinci. Totuși, medieșenii au șansa de a se salva de la retrogradare într-un sezon în care șase echipe iau drumul ligii secunde. Cu o victorie, Gaz Metan s-ar duce la doar două puncte de salvare.
Dorinel Munteanu, acum pe banca giurgiuvenilor, are un palmares pozitiv în fața formației din Mediaș: trei victorii, un egal și două înfrângeri. În tur, cele două echipe au remizat, scor 1-1. Golurile au fost marcate atunci de C. Petre, respectiv Enache. În partida de astăzi, Munteanu nu se poate baza pe patru jucători: Enache, William De Amorim, Fatai, suspendați pentru cumul de cartonașe galbene, și Budescu, în continuare accidentat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER